Rimelul este mai mult decât pare la prima vedere. RECENZII

Cum să găsești rimelul la care nu vei renunța niciodată?

Vă amintiți primul rimel luat pe furiș de la mama sau sora mai mare? În acea zi, v-ați văzut genele într-o lumină complet nouă: incredibil de întunecate, un pic mai lungi și mult mai frumoase. Noua imagine v-a surprins, nu-i așa? Astăzi, când sunteți sigure că un rimel bun poate transforma genele, căutați, cu siguranță, rimelul perfect. Cum să-l găsiți? Prin ce iese în evidență un rimel? Vă vom dezvălui secretele rimelul ideal.

Cum să recunoașteți un rimel bun?

1. Un rimel bun – aplicatorul

Un aplicator de rimel poate fi comparat cu dalta folosită de sculptor. Acesta ar trebui să fie perfect, să aibă forma potrivită, ergonomică și să fie alcătuit dintr-un material bun.

Periuța din nailon este de domeniul trecutului. Aceste aplicatoare sunt înlocuite de periuțele din silicon, care nu sunt doar bine concepute, ci și rezistente. În general, siliconul este un material excelent care permite designul perfect al formei aplicatorului în toate aspectele sale. În plus, nu colectează impurități, toxine și bacterii precum aplicatoarele din nailon, nu se deformează la spălare și permite menținerea calităților rimelului pentru mai mult timp.

Știți care este cea mai bună formă de aplicator? Cea denumită butoi – partea din mijloc mai masivă și vârful ascuțit. Doar acest tip de aplicator poate separa, îndesi, alungi și volumiza genele. Doriți să obțineți un efect de gene multiple? Alegeți acest aplicator. Și rețineți că trebuie să fie conceput din silicon.

2. Un rimel bun – formula

După aplicator, formula rimelului este un alt aspect care are un impact direct asupra efectului final pe care doriți să-l obțineți în machiaj.

Majoritatea rimelurilor au o formulă mai degrabă uleioasă, lipicioasă și aproape gudronată. În prima lună, acoperă genele foarte bine, dar din păcate, astfel de rimeluri au tendința de a se oxida rapid și după ceva timp, încep să devină mai dense. Prin urmare, alipesc genele și oferă un machiaj neîngrijit.

Un rimel bun înseamnă un cosmetic a cărui formulă este mereu proaspătă, un cosmetic care acoperă genele uniform și le întunecă. Rimelurile lipicioase și uleioase care conțin multe tipuri de ceară au tendința de a deshidrata genele în timp. Astfel, înainte de a cumpăra un rimel, verificați formula, care trebuie să fie satinată, un pic pulverulentă – aceste rimeluri nu se usucă rapid; de asemenea, oferă aspect frumos atunci când sunt aplicate pe gene, indiferent de lumină.

3. Un rimel bun – îngrijirea genelor

Rimelurile cu proprietăți de îngrijire și hrănire a genelor sunt cea mai bună opțiune. Doar rimelurile de top, de cea mai bună calitate, conțin, în afară de pigmenți, substanțe de îngrijire care susțin alungirea genelor.

În prezent, un rimel perfect este un produs cosmetic care nu doar acoperă impecabil genele, ci și asigură hrănirea, regenerarea, consolidarea și protecția genelor. Rimel care acționează ca un balsam? Astăzi, este posibil. Ce substanțe de îngrijire să căutăm în compoziția unui rimel? Pe scurt, cele mai bune sunt vitaminele (A, E, C), extractele de plante (extract de germeni de soia, extract de germeni de grâu, extract de semințe de bumbac) și uleiuri naturale (ulei de ricin sau de argan).